miercuri, 12 iunie 2013

Atentatele de la 11 septembrie 2001


     • Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri.Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri.
 
      • Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur. Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre Washington, D.C.
 
     • 2.993 de oameni și-au pierdut viața, inclusiv cei 19 teroriști: 246 în cele patru avioane (din care nu a supraviețuit nimeni), 2.603 în New York în clădiri și la sol, și 125 la Pentagon. Încă 24 de persoane rămân încă date dispărute. Toți morții din atacuri au fost civili, cu excepția a 55 de militari care au murit la Pentagon. Peste 90 de țări și-au pierdut cetățeni în atacurile de la World Trade Center.
 
     • Atentatele de la 11 septembrie au avut efecte majore imediate asupra americanilor. Numeroși polițiști și lucrători ai serviciilor de urgență din toată țara au venit la New York City pentru a ajuta la recuperarea cadavrelor dintre resturile contorsionate ale Turnurilor Gemene. Pentru prima dată în istorie, toate avioanele civile care nu fac zboruri de urgență din SUA și din mai multe state, inclusiv Canada au fost oprite imediat.
 
 
   În New York, s-a ținut un concurs pentru proiectarea unui monument potrivit la locul atentatelor.Proiectul câștigător, Reflecting Absence, a fost ales în august 2006, și constă din două bazine la picioarele turnurilor împreună cu o listă a numelor victimelor într-un spațiu memorial subteran.

Invazia de insecte

      Invazii de insecte
Hazarde biologice sunt reprezentate de epidemii si de invazii de insecte.
Epidemiile sunt caracterizate prin imbolnaviri in masa ale populatiei, datorita unor agenti patogeni cum sunt virusii, rickettsiile, bacteriile, fungi si protozoarele. Cele mai grave maladii sunt transmise de agenti purtatori precum tantarii (malaria, febra galbena), musca tze tze (boala somnului), puricii, paduchii (tifosul exantematic).
Invaziile de insecte, in special de lacuste, produc pagube mari agriculturii, in deosebi in Africa, Asia, estul Europei si Amerrica de Nord. Combaterea lacustelor se realizeaza prin diferite metode, cum ar fi distrugerea oualelor, utilizarea insecticidelor si a unor capcane pentru distrugerea nimfelor de lacusta.
Pe langa lacuste mai sunt si alti daunatori biologici a caror actiune capata proportii catastrofale. Periculoasa este si capusa vitelor frecventa in America de Sud, Australia si Africa de Sud, parazitii orezului (Asia de Sud si Sud-Est), ai bumbacului (America de Nord, de Sud, Orientul Mijlociu) sau omizile.
    Mii de insecte au invadat, in 20 iun 2007, municipiul Vaslui. Insectele, asemănătoare unor furnici cu aripi, au făcut imposibilă circulaţia oamenilor pe anumite străzi. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor au pus fenomenul pe seama temperaturilor foarte ridicate din această perioadă, care fac ca insectele şi animalele să-şi schimbe comportamentul, devenind agresive.
   Coasta de Est a Statelor Unite se pregăteşte de invazie. Experţii avertizează că miliarde de insecte cunoscute sub numele de "cicade" vor umple totul în jur.
Cicadele stau sub pământ şi se hrănesc din rădăcinile copacilor.
La sfârşitul lunii mai, insectele, de aproximativ trei centimetri lungime, vor ieşi din pământ şi vor forma roiuri care par adevăraţi nori. Biologii spun că densitatea lor poate ajunge chiar la un milion şi jumătate de insecte pe acru.
Deşi nu provoacă stricăciuni majore, aduc destule necazuri. Intensitatea sunetului produs de un roi ajunge la 90 de decibeli, echivalentul unui concert rock.
Ultima invazie de cicade a avut loc acum 17 ani.

     Explozie de insecte periculoase in marile orase din cauza vremii foarte schimbatoare. O constat in primul rand medicii care anunta ca numai in ultima luna la camerele de garda din tara s-au prezentat sute de pacieti cu intepaturi.

Cele mai periculoase, spun specialistii, sunt capusele care pot transmite boli foarte grave. In Capitala, de pilda, nimeni nu se ocupa de starpirea lor pentru ca primaria nu a angajat nici o firma specializata pentru asta.
Primele pe lista inamicilor aproape nevazuti sunt capusele, care au impinzit parcurile.
In 10% din cazuri muscatura de capusa provoaca boli dintre cele mai grave: maladia Lyme si febra Butonoasa.
 

marți, 11 iunie 2013

                 

                     Masuri   de   protectie   impotriva   inundatiilor

                     si reguli de comportament in caz de inundatii


Inundaţiile constituie fenomene naturale şi sunt o componentă a ciclului hidrologic natural al Pământului.

Inundaţiile şi în special marile inundaţii constituie unele dintre fenomenele naturale care au marcat şi marchează profund dezvoltarea societăţii umane, ele fiind din punct de vedere geografic cele mai răspândite dezastre de pe glob şi totodată şi cele mai mari producătoare de pagube şi victime omeneşti.

 



Împotriva inundaţiilor, indiferent de cauza lor, este posibil să se asigure măsuri de prevenire şi protecţie astfel încât să se diminueze sau să se elimine acţiunea lor distructivă.


Prevenirea apariţiei inundaţiilor sau diminuarea-eliminarea acţiunilor distructive se pot asigura prin:
  • realizarea unor lucrări destinate să reţină şi să întârzie scurgerea apelor de pe versanţi, din afluenţii mai mici ai bazinelor sau de torente care s-ar forma ca urmare a unor ploi abundente sau prin topirea zăpezilor etc. Aceste lucrări pot fi acţiuni de împădurire sau reîmpădurire a versanţilor, crearea unor tipuri de învelişuri care să favorizeze infiltraţia şi să reducă scurgerea apelor de pe versanţi, construirea unor baraje de reţinere pe fundul văilor;                                                                                   
  • modificarea cursului inferior al râurilor prin construirea unor diguri şi canale, precum şi prin realizarea unor bazine temporare pe unele porţiuni de luncă pentru a reţine apa revărsată;
  • se interzice orice construcţie în zonele luncilor inundabile, iar în zonele de restricţie sunt admise doar unele construcţii. În zona de avertizare situată în afara nivelului inundaţiei se admit construcţiile;
  • aplicarea unor măsuri de proiectare care permit clădirilor şi altor construcţii civile ori industriale să reziste la creşterea nivelului apelor şi la viteza de deplasare a acestora.



În vederea realizării protecţiei populaţiei, animalelor şi a bunurilor materiale, aceste măsuri de prevenire se completează prin:
  • organizarea, încadrarea şi dotarea serviciilor de urgenţă din aceste zone astfel încât acestea să poată participa la asigurarea măsurilor de protecţie şi de ducere a acţiunilor de salvare;
  • stabilirea locurilor şi condiţiilor în care urmează a se desfăşura acţiunile de evacuare temporară din zonele inundabile;
  • asigurarea înştiinţării şi alarmării despre pericolul inundaţiilor;
  • organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de salvare;
  • asigurarea asistenţei medicale şi aplicarea măsurilor de evitare a apariţiei unor epidemii;
  • asigurarea condiţiilor necesare pentru sinistraţi cu privire la cazare, apă, hrană, asistenţă medicală, transport etc.
  • protejarea bunurilor existente în locuinţe prin urcarea acestora în poduri sau prin evacuarea acestora dacă timpul permite;
  • evacuarea populaţiei şi animalelor din zona inundabilă;

marți, 4 iunie 2013

                      Atacurile teroriste



Definitia terorismului:
Folosirea ilegală a forței și violenței împotriva unor persoane sau proprietăți, pentru intimidarea sau pedepsirea unui guvern, a populației civile, sau a unui segment de populație, făcută în scopul atingerii unor obiective politice sau sociale.
Ţintele pot fi diferite:
·         cucerirea opiniei publice prin manipulare mediatică (poziția mediei, care se bazează, în marea majoritate a cazurilor, pe o comunitate de interese, terorismul crescând rating-ul, manipulată și manipulatoare, devine centrală în triunghiul conflictual teroriști-populație-conducere);
·         acțiuni de „pedepsire” și răzbunare pentru nedreptăți reale sau imaginare;
·         atingerea unor obiective politice: schimbarea conducerii, schimbarea sistemului de guvernare, impunerea unor alte linii de conduită, religioasă, politică, morală, economică, cuceriri teritoriale, etc.
Există o mare varietate sub aspectul organizării, metodelor de acțiune și letalității grupurilor din această categorie, elementele lor comune fiind:
Organul militar și operativ al unei mișcări (politice, religioase sau ideologice) civile necombatante, cum ar fi:
Wahabismul > Al Qaeda
Separatismul > ETA, grupul cecen condus de Alsan Mashadov
Un partid extremist > „Calea luminoasă” (în spaniolă Sendero Luminoso)
Curente naționalist-islamice > Abu Sayaf, Hamas, Hezbollah
Funcționează sub un control exercitat de structura civilă de susținere.
Au elemente clare de comandă, control, comunicații și logistică, fapt care, în mod paradoxal, le face mult mai vulnerabile și ușor de infiltrat, supravegheat, combătut și eliminat.
În momentul în care structura civilă de susținere devine implicată într-un proces politic democratic, grupul terorist se autodesființează.
Grupurile teroriste afiliate pot avea până la câteva mii de membri, împărțiți în:
-conducători civili și/sau comandanți militari;
-luptători;
-informatori;
-responsabili cu logistica, relații externe - presă, recrutarea de cadre, identificarea elementelor corupte, identificarea țintelor de atacat, etc.                                                 
Rezultatele terorismului depind însă în final de alegerea majorității populației civile necombatante de a susține puterea de stat sau cauza (dar niciodată metodele) teroriștilor. Astfel terorismul poate avea ca rezultat:
Atingerea totală a scopurilor politice. În ciuda opiniei generale, terorismul este o metodă eficientă de obținere a unei revendicări politice. Dacă organizația teroristă e afiliată unei mișcări politice (grup terorist afiliat), iar motivele sunt susținute de majoritatea populației civile implicate în conflict, victoria e numai o problemă de timp. Cele mai cunoscute cazuri sunt:
  • ·         Formarea statului Israel, pentru mișcările Haganah și Irgun
  • ·         Formarea Autorității Naționale Palestiniene, pentru Fatah, OEP


Atingerea parțială a scopurilor politice:
  • ·         Obținerea de drepturi suplimentare pentru canadienii de origine franceza din Quebec - FLQ
  • ·         Obținerea retragerii trupelor spaniole din Irak înainte de termen prin schimbarea cursului alegerilor din [[Spania], în urma atentatelor de la Madrid din 11 Martie 2004. - Al Qaeda

Prelungirea ciclului de Violență. Este un caz tragic de remiză între puterea politică și terorism, exemplele cele mai cunoscute fiind:
  • ·         Războiul civil din Columbia
  • ·         Conflictul din Cecenia

Pornirea unui război. Actul terorist fiind folosit de către puterea politică de stat ca pretext pentru pornirea unor războaie. Cele mai cunoscute exemple sunt:
  • ·         Atentatul de la Sarajevo folosit ca pretext pentru Primul Război Mondial.
  • ·         Atentatele din 11 Septembrie 2001 care au fost folosite ca argument pentru a justifica invazia din Irak.

Restrângerea libertăților individuale sau instaurarea unei dictaturi:
  • ·         Introducerea Legii Patriot (Patriot Act) în SUA ca urmarea a atentatelor din 11 Septembrie 2001
  • ·         Introducerea în 1933 a Legii de Împuternicire (Ermächtigungsgesetz) în Germania, ca urmare a incendierii Reichstag-ului, care a fost esențială pentru ascensiunea lui Adolf Hitler la putere.

Efecte economice colaterale. Efortul de luptă antiteroristă poate afecta temporar economia unei regiuni sau țări. În unele cazuri efectele pot fi de lungă durată în special în zonele care depind economic de industria turismului cum ar fi:
  • ·         A doua Intifadă și atentatele sinucigașe Hamas care au afectat puternic industria turismului din Israel.
  • ·         Atentatele comise de Jemaah Islamiah în Bali, insulă cu populație majoritar hindusă din Indonezia, pentru care turismul este industria majoră.


Terorismul se extinde în Europa şi în alte state, iar noi deseori nu-l putem opri fiind supuşi agresivităţii extrimiştilor însă într-o zi poate  balansul forţelor va fi de partea noastră.

                                 Sfărşit
efectuat de : Caracicovscaia Marina şi Răchită Roxana

vineri, 24 mai 2013

Masuri de protectie impotriva epidemiilor


Înainte de a pleca într-o călătorie, este necesară informarea despre riscul de boli din acea ţară sau ţările care urmează sa fie vizitate şi luarea unor măsuri de prevenire a bolilor.
Pulverizarea de insecticide  anual. 
Informarea populaţiei despre cum îsi poate îmbunătăţii nivelul de igienă pentru a preveni epidemiile.
Înregistrarea şi controlarea alimentelor .
Efectuarea periodică a unor controale medicale pentru a ne asigura că nu sunt aduse , în unităţile de învăţământ sau în alte instituţii publice ,diferite boli infecţioase  care ar putea cauza în cele din urmă o epidemie.


Efectuarea unei dezinfecţii profilactice.

Aplicarea regulilor de protecţie a frontierelor, prin care se evită transmiterea bolilor contagioase dintr-o ţară în alta.
Includerea în sistemul de învăţământ a regulilor de bază ale igienei şi epidemiologiei.
Păstrarea igienei mâinilor, prin spălarea lor cu săpun şi apă curată.
Folosirea unor prosoape de unică folosinţă sau şerveţele pentru uscarea lor.
Curăţarea mâinilor cu un produs pe bază de alcool.
Curăţarea şi dezinfectarea unor produse, materiale, instalaţii care ar putea cauza apariţia unor epidemii.
Izolarea persoanelor care au fost infectate în spaţii special amenajate si consultarea lor de către un medic specialist cât mai repede.
Dezinfectarea şi curăţarea spaţiilor cu care a luat contact persoana infectată.
Purtarea maştii de protecţie în cazul declanaşării unei epidemii.
Aerisirea zilnică a camerei.
Vaccinarea pentru a creşte nivelul imunităţii împotriva unei posibile boli.
Metode de protectie impotriva meningitei.
- spalatul frecvent al mainilor, mai ales inainte de masa si dupa utilizarea grupului sanitar
 - consumul de apa potabila numai din surse sigure sau eventual fierberea apei, - spalarea corespunzatoare a fructelor si legumelor,
 - colectarea corespunzatoare si evacuarea zilnica a gunoiului menajer,
 - evitarea scaldatului in locuri neamenajate,
 - prezentarea la medic pentru simptome ca febra, cefalee, varsaturi, diaree.
Infectiile gripale sunt atat de intalnite, mai ales in perioada sezonului rece incat, de multe ori, este
aproape imposibil de evitat contactarea lor.
Precautii precum - acoperirea nasului si a gurii mai ales in locurile aglomerate; evitarea contactelor
apropiate; repaus la domiciliu cand esti bolnav; spalarea mainilor; evitarea atingerii gurii, ochilor si a nasului
- toate pot ajuta, dar nu sunt intotdeauna eficiente. Singura metoda pentru a evita gripa o constituie
vaccinarea, toamna. Vaccinul antigripal constituie cel mai eficient mod de prevenire a gripei. Doctorii recomanda vaccinarea
anuala atat pentru adulti, cat si pentru copiii ce prezinta o forma severa de astm. Vaccinul are nevoie de
aproximativ 14 zile pentru a oferi cea mai buna protectie impotriva gripei. Vorbeste cu doctorul tau pentru ati
face vaccinul toamna inainte de sezonul epidemiilor gripale din timpul primaverii.
   

                                              Proiect realizat de Leoca Sandra si Chiorean Paula