miercuri, 6 martie 2013

PLOAIE DE METEORIŢI în Rusia

11:05 - Mai mult de 250 de persoane au fost rănite, dintre care trei grav, la căderea ploii de meteoriţi în regiunea rusă Ural, a indicat vineri antena locală a Ministerului rus de Interne, citată de Interfax, AFP şi ITAR-TASS. În schimb agenţia rusă de presă Ria Novosti, care citează filiala regiune a Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, informează că numărul răniţilor este de 400, printre care zece copii şi cinci persoane spitalizate, în regiunea Celeabinsk.

"Informaţiile noastre de la această oră indică peste 250 de răniţi, dintre care trei grav", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, adăugând că pagube au fost înregistrate în şase localităţi din regiune. Anterior, autorităţile ruse raportaseră că 150 de persoane au solicitat îngrijiri medicale, printre care zece copii.

9:48
- Potrivit agenţiilor de presă din Rusia, 50 de persoane au fost rănite. Alte surse raportează peste 100 de răniţi, între care copii de la grădiniţe şi şcoli. Administraţia din Celeabinsk afirmă că sunt mai mulţi răniţi, însă nu au oferit o cifră exactă. "La 11h00 (ora locală; 05h00 GMT), avem numeroase apeluri de traumatisme, tăieri şi contuzii", au spus reprezentanţii autorităţilor locale.

Mai mulţi martori relatează că, la început, s-au auzit explozii în cer, iar, apoi, au început să cadă obiecte în flăcări, de fapt bucăţi mici din meteorit. Probleme au apărut în reţelele de telefonie mobilă, iar în unele locuri s-a început evacuarea oamenilor.

Înregistrări video postate pe Internet de martori ai fenomenului arată meteoriţi incandescenţi traversând cerul la altitudine joasă, traiectoria lor părând să indice o coliziune apropiată cu solul.

Într-o altă înregistrare apar oameni ieşiţi pe jumătate îmbrăcaţi din apartamentele lor, pentru a vedea fenomenul deasupra imobilului lor, în timp ce în apropiere se aud explozii.

Inregistrare video a fenomenului
http://www.youtube.com/watch?v=imhif73FAg0&feature=player_embedded

O ploaie de meteoriţi a provocat vineri explozii violente în stratul inferior al atmosferei deasupra regiunii Urali şi unor regiuni din centrul Rusiei, explozii al căror suflu a spart ferestrele unor imobile, scriu agenţiile ruse citând autorităţi şi martori, scrie Jakarta Globe. Se crede că acest incident are legătură cu asteroidul 2012 DA14, care măsoară între 45 şi 95 de metri în diametru şi care va trece pe lângă Pământ în această seară, la o distanţă de 27.000 de kilometri.

"A fost o ploaie de meteoriţi, dar fără ca fragmente să ajungă pe sol. Un meteorit a explodat deasupra regiunii Celiabinsk. Suflul exploziei a spart ferestre în mai multe localităţi", a anunţat un purtător de cuvânt al filialei locale a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă pentru Intefax. Ministerul de Interne, citat de aceeaşi agenţie, a anunţat că unele persoane au fost rănite de cioburi de geam, într-o şcoală din Celiabinsk.

Ploaia de meteoriţi a avariat numeroase clădiri, iar sistemul de comunicaţii s-a oprit. Mai mult de atât, martorii au povestit că exploziile au fost foarte puternice. Alţii au spus că au văzut obiecte în flăcări în timp ce se îndreptau spre pământ.

Deflagraţiile au spart geamurile mai multor imobile, iar numeroase persoane au fost rănite.

Autorităţile sunt în alertă şi au evacuat mai multe clădiri. Totodată, poliţiştii i-au sfătuit pe oameni să rămână în locuinţe. Ministerul pentru situaţii de urgenţă a spus că fenomenul este o ploaie de meteoriţi, însă unii localnici cred că, de fapt, s-a prăbuşit un avion militar sau a explodat o rachetă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu