Uraganul Sandy a fost un masiv ciclon tropical de sezon târziu care a afectat Jamaica, Cuba, Bahamas, Haiti, Republica Dominicană și Statele Unite ale Americii. În prezent acesta a afestat profund Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii și Canada de Est.
Uraganul Sandy a fost un masiv ciclon tropical de sezon târziu care a afectat Jamaica, Cuba, Bahamas, Haiti, Republica Dominicană și Statele Unite ale Americii. În prezent acesta a afestat profund Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii și Canada de Est.
Fiind al 18-lea ciclon tropical, a 18-a furtună care a fost denumită, precum și al 10-lea uragan din Atlantic din sezonul 2012 al uraganelor, Sandy s-a dezvoltat dintr-un val tropical alungit din Marea Caraibelor de vest la 22 octombrie 2012. A scăzut ca intensitate, apoi s-a întărit rapid și s-a transformat într-o furtună tropicală șase ore mai târziu. Sandy s-a mutat încet spre nord spre Antilele Mari și, treptat, s-a consolidat.
Uraganul Sandy este de categoria 1 pe scara Saffir-Simpson care are cinci nivele. S-a întins pe o suprafață relativ mare, de cel puțin 800 de kilometri.
Uraganul Sandy a ajuns pe ţărm în luna octombrie, lovind coasta statului New Jersey şi provocând mai multe decese, pagube materiale substanţiale şi suspendarea activităţii economice în regiune, inclusiv în New York.
Uraganul Sandy a fost mai devastator decat Katrina si Rita, din 2005, a spus Cuomo. Sandy a distrus 305.000 case in statul New York, dupa cifrele provizorii, comparativ cu cele 214.700 de case distruse de Katrina si Rita in Louisiana.
De asemenea,Sandy a cauzat intreruperea electricitatii in 2,2 milioane de locuinte, comparativ cu 800.000 din cauza uraganelor Katrina si Rita.
Totusi, in timpul uraganului Katrina au murit 1.800 de persoane, iar in timpul uraganuluiSandy 121.
De asemenea,
Totusi, in timpul uraganului Katrina au murit 1.800 de persoane, iar in timpul uraganului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu