Cuvântul uragan, provine de la o zeitate a civilizaţiei Maya, Hurakan, care, după o legendă maya, a fost cel care a provocat Marele Potop. Deşi era doar o legendă, populaţiile maya şi-au construit aşezările în locuri mai înalte, ferite de inundaţii. Cunoşteau forţa distrugătoare a unui uragan.În războiul din 1898 dintre americani şi spanioli, a intervenit natura, prin uraganele sale. Preşedintele McKinley a declarat că s-au temut mai mult de uragane decât de vasele spaniole. Datorită celor întâmplate, s-au pus bazele unui sistem de supraveghere a acestor fenomene, astăzi cunoscut sub numele de Centrul Naţional pentru Uragane.
Nu există nici o diferenţă între uragane şi taifunuri. Primele apar pe continentul american, iar celelalte în Pacificul de vest. Dar meteorologii le denumesc pe ambele cicloane tropicale. Vânturile rotative cu o viteză de peste 200 km/oră sunt considerate uragane.
Un fenomen straniu se întâmplă cu mişcarea de rotaţie a uraganelor. În emisfera nordică, uraganele se mişcă în sens invers acelor de ceasornic, iar în emisfera de sud, rotaţia urmează mişcarea acelor de ceasornic.
Majoritatea uraganelor din Atlantic se formează de-a lungul coastelor de vest ale Africii. Aici aerul cald se întâlneşte cu mase de aer rece, iar cele două mase de aer urcă în atmosferă. În timpul urcării, se rotesc, iar dacă condiţiile permit, apar uraganele.
Uraganele sunt însoţite de ploi torenţiale, tunete sau tornade. Dar forţa lor distrugătoare vine de pe oceane, unde vântul şi valurile pot lovi zonele de coastă cu viteze de până la 300 de km pe oră. În 1970, valuri de peste 10 metri înălţime au lovit, în timpul unui uragan, regiunile de coastă ale Bangladesh-ului. Au murit atunci peste 300 de mii de persoane.
Nu numai cutremurele au o scară care le măsoară intensitatea. Echivalentul scării Richter pentru uragane este scara Saffir-Simpson. Aceasta împarte uraganele în 5 categorii, în funcţie de viteza acestora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu