marți, 4 decembrie 2012

Uraganul Sandy

           

             Uraganul Sandy, format in Atlantic, este de categoria 1 pe scara Saffir-Simpson, de cinci nivele, si sufla pe o intindere foarte mare, de cel putin 800 de kilometri, potrivit Centrului national pentru uragane, cu sediul la Miami.

            Uraganul Sandy, considerat cel mai periculos din ultimii 100 de ani în SUA, a lovit marţi dimineaţă (la 0.20, ora României), coasta statului New Jersey. La două ore distanţă, Sandy a ajuns şi deasupra oraşului Atlantic City. În jurul orei 6 (ora României), uraganul se îndrepta spre statul Pennsylvania. Cel puţin 33 de persoane din SUA şi una din Canada au murit din cauza uraganului Sandy.

            Preşedintele Barack Obama a declarat stare de urgenţă în zece state plus capitala Washington D.C, iar şcolile şi alte instituţii publice din zona afectată au fost închise luni şi marţi. Sute de mii de oameni au fost evacuaţi forţat şi duşi din calea pericolului, preşedintele american avertizându-i să ia uraganul în serios. Se aşteaptă ca Sandy să fie cel mai puternic uragan din ultimii 100 de ani din SUA, estimându-se că ar putea provoca pagube directe de 1 miliard de dolari şi un impact economic în SUA de peste 20 de miliarde de dolari, conform Bloomberg.

             Aproximativ 8 milioane de americani au rămas fără curent electric, autorităţile avertizând că penele de curent vor fi îndelungate, din cauza inundaţiilor şi a copacilor şi stâlpilor dobrâţi de rafale. Oamenii din Atlantic City au fost avertizaţi să nu folosească apa curentă fără a o fierbe în prealabil. Primarul din New York, Michael Bloomberg a lansat un apel către americani, prin care îi ruga să nu mai sune la serviciul de urgenţă decât dacă "este o problemă de viaţă şi de moarte". "Am primit 10.000 de telefoane în jumătate de oră la 911, faţă de 1.000 câte sunt în mod obişnuit. Vă rog, vă rog, vă rog să nu mai sunaţi dacă nu este o problemă de viaţă şi de moarte"

             Potrivit primarului, uraganul Sandy a atins o "intensitate istorica". El a marturisit ca a vazut in jurul lui scene de dezolare ce aminteau de "imaginile pe care le-am putut vedea la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial".

           "A fost o furtuna devastatoare, poate cea mai cumplita dintre toate cele care s-au abatut asupra noastra", a declarat Michael Bloomberg, primarul New York-ului.

             New York-ul s-a numarat printre cele mai afectate orase de uraganul Sandy. Furtuna a provocat cele mai costisitoare pagube din ultimii 108 ani din istoria orasului.

             Fox News noteaza ca pagubele materiale cauzate de uragan se ridica la peste 20 de miliarde de dolari.


Vedere din satelit a uraganului Sandy


In timpul uraganului Sandy

Dupa uraganul Sandy
Alte imagini sugestive:
                                 

                                 

                                  

   

       
               Imagini IREALE cu Uraganul Sandy. "Am fost de-a dreptul îngroziţi când am văzut pozele pe internet"        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu